Există artiști care îmbătrânesc. Frumos sau mai puțin frumos Și există Marcos Valle, care la 83 de ani, pare să întinerească cu fiecare notă. Pentru el, ideea de retragere e la fel de străină ca tăcerea într-o hală în care o școală de samba se pregătește de carnaval. În pragul celor 81 de ani, Valle privește înainte ca un aspirant gata să înceapă un nou joc, nu ca un veteran care își numără pașii. După ce a trebuit să-și amâne vizita din 2025, nu ne rămâne dator și va concerta la Jazz in the Park în 2026. Pe 20 septembrie 2024 a lansat Túnel Acústico, cel de-al 23-lea album, o mărturisire caldă, despre o viață trăită în ritmul frumuseții. Valle pare înconjurat de o lumină discretă, aceea a oamenilor care au văzut mult, dar au rămas cu resurse pentru a celebra în continuare. Abilitatea lui incredibilă de a găsi bogăție melodică i-a trasat cariera cu multe piese memorabile, ceea ce face ca un concert de-al lui, indiferent de perioada care cuprinde peste 60 de ani, e o sursă de sunet colorat, cântec bun și o bună dispoziție molipsitoare Mai mult, Frank Sinatra, Tom Jobim, Sarah Vaughan, Chicago, Airto Moreira, Leon Ware, Elis Regina sau Sérgio Mendes i-au preluat compozițiile transformându-le în titluri standard. Vrei să începi să-l cunoști și în același timp să simți un soare cald și rotund? Ascultă Samba de Verão! E momentul să știm cine e Marcos Valle, pentru că ne vizitează puțini artiști de asemenea anvergură.
În anii ’60 a fost într-adevăr pe vârful valului bossa nova, scriindu-și creațiile în acel stil elegant, relaxat, aerisit ritmic și cu armonii rafinate. Apoi, de-a lungul anilor ’70, Valle a scris coloane sonore, a explorat rock progresiv, soul, jazz acustic și electric, psihedelia, pop și tot ce vibra în aer. A lucrat cu Som Imaginário, O Têrço, Azymuth (pe care chiar el i-a botezat) și a împins bossa nova într-un teritoriu nou, de o libertate poetică rar întâlnită. Muzica lui era o hartă a Braziliei profunde,dincolo de clișee, mai mare decât istoria. Regimul militar l-a alungat pentru o vreme în Statele Unite, unde a continuat să producă, pentru el și pentru o grămadă de artiști populari. Apoi, tăcerea. Sau aproape-tăcerea. Apoi, în 1994, Valle și-a regăsit vocea într-un mod matur, dar ușor ca o briză de Copacabana la apus. Și poate tocmai de aceea îl iubim: pentru că ascultându-l simți că lumea nu e doar ce este, ci și ce ar putea fi.
În zorii carierei lui Marcos Valle există o lumină aparte. Înainte ca numele lui să se lege de renașteri muzicale, colaborări transatlantice și influențe care au trecut din bossa nova în jazz, funk și soul, au fost două albume ce i-au așezat busola destinului: Samba Demais și O Compositor e o Cantor. Două începuturi care, ascultate astăzi, par nu doar primele capitole ale unei opere, ci o carte de identitate a unui artist predestinat să reprezinte universal muzica braziliană.
Braziliance! (1967) poartă unul dintre cele mai semnificative titluri din muzica braziliană. Un cuvânt inventat, dar care spune totul: Brazilia, lumină, strălucire, exuberanță. Și, într-adevăr, albumul este o fereastră deschisă spre o lume în care bossa nova își păstrează grația, dar începe să capete reflexe pop, moderne, vizionare. Este un disc care te cucerește imediat, după părerea mea, cel mai bun punct de pornire pentru oricine vrea să descopere universul lui Marcos Valle. Pe parcursul albumului, compozitorul Valle își arată măiestria cu o eleganță naturală. Exemplul cel mai clar: Samba de Verão, imnul verii nesfărșite, una dintre cele mai iubite piese ale Braziliei (alături de Aguas de Março), piesa care va deveni So Nice (Summer Samba) în interpretarea aceleiași Astrud Gilberto,este prezentă aici în toată splendoarea ei originală. Apoi Os Grilos, cu o melodie pe care o reții imediat, ritm elastic, o prospețime care îți rămâne în minte ca aromele într-o seară caldă. Mai târziu, Valle o va transforma în celebra Crickets Sing for Anamaria. Braziliance! este, poate, cel mai cunoscut album al lui Marcos Valle. Nu doar pentru că piesele sunt impecabil derulate, ci pentru că albumul are o respirație pe care puțini artiști o reușesc atât de devreme în carieră. Este sinteza perfectă dintre bossa nova clasice și pop-ul baroc pe care Valle o va explora tot mai mult în albumele următoare.
Noul sunet, americanizat cu curaj și bun gust, nu reprezintă o pierdere, chiar dacă destui fani brazilieni l-au criticat, așa cum s-a întâmplat și în cazul lui Sergio Mendes, ci o schimbare prin care Valle se exprimă în alt alfabet. Universul lui poate fi mai mare decât țara lui. De aceea, Samba ’68 este considerat unul dintre cele mai reușite albume crossover ale sfârșitului de deceniu.
Se schimbă deceniul, se schimbă și Marcos Valle, ca un artist modern care a prins starea prezentului. Anii ’70 se deschid în fața lui ca o poartă spre o lume nouă, în care experimentul devine necesar, iar producția devine artă. Albumul Marcos Valle din 1970 este prima punte către viitorul său sonor. Aici, deja bossa nova rămâne o sugestie, plasată în pasul de funk și pop cu impulsuri electronice timpurii. Alături de Som Imaginário (trupa lui Milton Nascimento) Valle intră într-o prelungită perioadă de transformare. Totul anunță o schimbare, un nou salt. Este momentul în care apare Garra, în 1971, albumul în care Valle luminează complet noua lui direcție. Garra este punctul din care se vede totul: libertatea funk-ului, rafinamentul orchestral, misterul psihedelic și, în centrul lor, sufletul lui brazilian, intact, dens, cald.
După explozia creativă reprezentată de Garra, Marcos Valle intră în una dintre cele mai fertile și îndrăznețe etape ale carierei sale. În prima jumătate a anilor ’70, se îndepărtează hotărât de teritoriul familiar ale bossa novei și pop-ului sofisticat din deceniul precedent. Se deschid două direcții complementare: una mai meditativă, născută din retragere și libertate; cealaltă modernă, electronică, cu accente funk, construită împreună cu muzicieni care aveau să facă istorie sub numele Azymuth. Vento Sul (1972) și Previsão do Tempo (1973) sunt bornele acestei transformări, două albume care arată amploarea surprinzătoare a lumii sonore pe care Valle o putea imagina.
La începutul anilor ’80, Marcos Valle intră într-o nouă etapă, definită de boogie, funk modern și o estetică mai strălucitoare, influențată de perioada petrecută în Statele Unite. Vontade de Rever Você (1981) este poarta prin care Valle pășește în noul deceniu, un album care păstrează sensibilitatea compozitorului, dar o îmbracă într-o sonoritate complet diferită: sintetizatoare calde, groove elastic, linii de bas rotunde și un spirit urban, nocturn. Vontade de Rever Você este, astfel, un album-pivot. care capturează exact acel moment în care un mare compozitor își reconfigurează universul pentru o nouă etapă, începută după o pauză, mai bine de un deceniu de absență discografică.
Marcos Valle revine în anii ’90 cu un album care nu doar marchează o renaștere, ci redefinește poziția lui în muzica braziliană contemporană. Nova Bossa Nova (1998) este primul disc al lui Valle lansat la nivel internațional după sfârșitul anilor ’60 și reprezintă una dintre cele mai spectaculoase reveniri din muzica sud-americană. Nu e doar un comeback, e o demonstrație de inteligență muzicală și adaptare, un răspuns elegant la întrebarea cum poate un artist legendar să fie relevant într-o lume schimbată radical. În timp ce majoritatea contemporanilor săi de renume — Gilberto Gil, Caetano Veloso — abordau o direcție mai tradițională sau mai introspectivă la sfârșitul secolului, Valle se arată perfect conectat la scena mondială. Nova Bossa Nova preia influențe din acid jazz și drum’n’bass, integrându-le într-un limbaj muzical care rămâne, în esență, profund brazilian. Un album matur, inspirat, impecabil produs — și un semn îmbucurător al revenirii unui artist care, în fiecare deceniu, găsește o nouă formă de a fi relevant.
După revenirea strălucitoare a lui Marcos Valle în anii ’90 cu Nova Bossa Nova, următorul deceniu îi permite să-și rafineze și mai mult limbajul — să integreze nu doar influențele jazz-funk și acid jazz, ci și estetica electronică contemporană, cu aceeași naturalețe cu care altădată îmbina bossa nova cu pop-ul orchestral. În acest context apare Estática (2010), un album care demonstrează că Valle, la peste 40 de ani de la debut, continuă să privească entuziast înainte. Estática este un disc modern, dens, construit pe ritmuri precise și producții strălucitoare, în care Valle reușește din nou să se reinventeze fără a-și pierde identitatea. Dacă Nova Bossa Nova a fost un pas hotărâtor către zona acid jazz și lounge, Estática merge mai departe — este un album în care groove-ul devine central, unde textura electronică nu estompează elementul organic, ci îl pune în valoare. Sunetul este clar, cinematografic, balansând între rafinamentul jazz-ului brazilian și pulsul cluburilor internaționale.
Dacă există un fir roșu în cariera lui de peste șase decenii, acela este capacitatea rară de a transforma timpul în aliat și nu în limită. Túnel Acústico, cel de-al 23lea album de studio, apărut în 2024, confirmă această continuitate vitală. Este o lucrare care nu încearcă să recapitulizeze gloria trecutului, ci să o integreze firesc într-un prezent personal, împlinit și surprinzător de proaspăt. Ascultăm din nou acel amestec natural cu aromele fin distilate ale MPB-ului modern. În studio, Valle este însoțit din nou de Daniel Maunick, co-producător și aranjor și de o trupă care declară continuitatea unei linii estetice: Alex Malheiros, Renato Massa (Azymuth), Ian Moreira. Paulinho Guitarra și Jesse Sadoc. Túnel Acústico nu este un album retrospectiv. Nu încearcă să recapitulizeze nimic, deși este plin de amintiri, atmosfere și colaborări din toate epocile. În schimb, este un album în care Valle demonstrează că drumul lui nu a ajuns la capăt — un disc care arată clar unde a fost și, mai important, unde mai poate merge.
Marcos Valle este unul dintre acei artiști rari care nu pot fi plasați într-o singură epocă. El traversează decenii, stiluri, scene și generații cu o naturalețe care aproape sfidează logica. De la bossa nova clasică la funk, de la pop orchestral la fusion, de la acid jazz la electronica modernă, Valle nu a tratat niciodată muzica drept un teritoriu fix, ci ca pe un spațiu deschis în care se poate reinventa la nesfârșit fără să-și piardă identitatea.
Asta îl face un artist esențial. Nu doar pentru cultura braziliană, ci pentru muzica mondială. Valle a fost mereu înaintea timpului său, iar influența lui, uneori discretă, alteori evidentă, se simte astăzi în jazz, în soul, în pop, în muzica electronică, în hip-hop, în felul în care piese ale lui apar în sample-uri, în reinterpretări, în estetica modernă a groove-ului. Este un creator total. Iar ceea ce impresionează cel mai mult nu este doar calitatea muzicii lui, ci continuitatea ei. Să creezi la 20 de ani cu prospețime e firesc; să creezi la 80 cu aceeași vitalitate e o formă de miracol. Valle nu a îmbătrânit artistic niciodată. Fiecare nou album al lui explică, de fapt, de ce cele anterioare au rămas relevante. De aceea este important să știm cine este Marcos Valle. Pentru că el este mai mult decât un nume din istoria bossa novei — este o punte între epoci, între estetici, între lumi. Într-o cultură muzicală adesea orientată spre trecut sau spre viitor, Valle este un exemplu rar de artist care le poate cuprinde pe amândouă. Să-l descoperi înseamnă să înțelegi mai bine cum s-a construit muzica ultimelor șase decenii. Iar un concert de-al lui ne face să ne simțim fericiți și norocoși.
Articol scris de Berti Barbera.
Sursa: Jazz in the Park RO